Sunt 60 de kilometri de coridoare largi, pline cu sticle de vin. Cele vechi au peste o suta de ani, valoarea lor crescind cu trecerea fiecarei zile. Din locul lor de odihna s-a scos odinioara calcarul din care a fost ridicat intregul oras. La 80 de metri sub Cricova se afla un „buncar“ ametitor.

Racoarea si un miros de acreala sint primele senzatii pe care le incerci coborand in beciurile de depozitare a vinurilor de la Cricova, cel mai mare producator de vinuri din Republica Moldova, aflat la o jumatate de ora de Chisinau. E un adevarat oras subteran, intins pe 60 de kilometri, sub localitatea cu acelasi nume. Are peste 70 de strazi principale si toate poarta denumiri bahice: Feteasca, Sauvignon, Cabernet, Riesling.

Gagarin in spatiul bahic

La intrarea in depozite, adancimea e de 30 de metri, iar in unele locuri ajunge chiar la 80. Dar temperatura scazuta are un antidot pe masura. “De regula, oamenii se imbata. Gustul vinului e altul aici. In plus, poti sa bei mult, fara sa simti ca te-ai imbatat. Doar afara iti dai seama de asta. Cand sunt multi in situatia asta, sunt incarcati in masini si scosi afara ca lemnele”, descrie situatia Ecaterina Robu, PR manager al companiei.

In timpul vizitelor oficialitatilor, beciurile sint impanzite de garzi de corp, iar personalul locului este redus la minimum, adica doi-trei oameni. Povestea care face deliciul locului e legata de pilotul rus Iuri Gagarin, care, in vizita facuta in 1966, dupa ce s-a imbatat zdravan, s-a ratacit si a ratat iesirea. A intrat pe data de 8 octombrie si a iesit abia in ziua urmatoare, dupa ce a dormit in sala de degustari care ii poarta astazi numele.

Licorile naziste

Saparea culoarelor a inceput acum mai bine de 200 de ani, odata cu sapaturile pentru extragerea calcarului. Din materialul de aici s-au construit orasul Cricova si doua treimi din Chisinau. Excavatiile continua si azi, sapaturile intanzindu-se pe o distanta de 140 de kilometri. Sunt pastrate aici peste 1.300.000 de sticle de vin si spumante, unele de colectie, altele de marca, iar praful ce sta lipit pe ele e dovada timpului trecut de cand domnesc in acest loc, devenit obiect al patrimoniului national si al UNESCO.

Printre titlurile de marca depozitate la Cricova se afla jumatate din colectia lui Hermann Göring, mana dreapta a lui Hitler. Exemplarele lui s-au transformat in trofeu, obtinut in urma razboiului, dintre care jumatate au ajuns in Crimeea, iar cealalta jumatate, la Cricova.

Lui Gorbaciov nu-i placea betia altora

Cea mai dificila perioada prin care a trecut intreprinderea a fost intre anii 1985 si 1988, cand Gorbaciov a hotarat sa lupte impotriva betiei, taind suprafete uriase de vita-de-vie. Vazind betia ca pe o frina in calea progresului si a rentabilitatii in productie, a facut in asa fel incit toate intreprinderile vinicole din Moldova sa-si reduca productia la 20-30 la suta.

La inceputul anilor ’90, desfiintarea URSS a condus spre o alta perioada dificila, prin pierderea clientilor externi obisnuiti ai tarii. Astazi, majoritatea produselor merg spre export, in principal sa astimpere setea rusilor si a locuitorilor fostelor tari CSI. Solicitari, dar mai putine, exista si din partea statelor asiatice si europene.

Cat costa istoria?

Rafturile beciurilor adapostesc, pe langa sticlele proprii, exemplare achizitionate de persoane, majoritatea anonime, care au inchiriat spatiu pentru a-si pastra aici vinul. “Suma de cazare e in jur de 70 de dolari pe an. Vin persoane care cumpara pentru anumite evenimente - nunti, botezuri - si le tin aici, intr-un fel de seifuri. E ca o banca elvetiana, am putea spune”, adauga Ecaterina Robu.

Pentru cea mai veche sticla pastrata aici, ce dateaza din 1902, Cricovei i-au fost oferite, in citeva randuri, sute de mii de dolari. Majoritatea vinurilor de colectie sunt facute la mijlocul secolului al XX-lea, iar valoarea lor e greu de estimat. “Ele costa atat cat e gata sa plateasca cineva. E greu sa faci o evaluare, se poate stabili asa ceva, eventual, printr-o licitatie. Nimeni nu stie ce calitate are vinul dinauntru si nimeni nu stie cit valoreaza istoria”, spune PR-ul institutiei.

Metoda calugarului francez

Vinurile spumante produse la Cricova au la baza procedeul clasic francez descoperit de calugarul Dom Pierre Perignon. Spre deosebire de vin, care e lasat sa fermenteze o singura data, sampania trece de doua ori prin acest procedeu. Dupa o fermentare secundara in sticle si maturarea ulterioara, care dureaza trei ani, sticlele sint inghetate si pastrate astfel timp de o luna.

Sedimentul format in timpul maturarii este colectat pe dop, dupa care sticlele sint amplasate pe niste pupitre si rotite, odata la doua zile, la un unghi foarte mic, in directie inversa acelor de ceasornic. Urmeaza apoi degorjarea, adica scoaterea dopului, un procedeu ce se face manual. Inghetarea sticlei permite pierderea a doar doua-trei atmosfere din presiunea initiala, care este de 9-10 atmosfere.

Un traseu tulburator

Prelucrarea initiala a strugurilor se face in fabricute amplasate langa viile institutiei, care acopera 280 de hectare din intreaga tara. Lichidul se pune in cisterne care se duc la imbuteliere, iar apoi este depozitat in butoaie. Acesta este supus mai multor procese tehnologice, cum ar fi echilibrarea aciditatii si purificarea cu asa-numitul “ulei de peste”. Vinurile care urmeaza a fi de colectie sunt selectate din categoria celor de marca. Sint depozitate trei ani in butoaie de stejar, apoi transferate in sticle.

Vinul de marca poate urma doua traiectorii: fie este etichetat si scos in comert, fie este depozitat si devine de colectie. Depozitarile de colectie nu se fac anual, ele depind de caracteristicile organoleptice, care nu trebuie sa necesite o echilibrare artificiala. La intervale regulate de timp, capacele sint date cu ceara, pentru a nu permite patrunderea aerului. Sticlele sint pastrate orizontal, pentru ca dopul de ceara sa fie umed tot timpul, iar la fiecare doi-trei ani se adauga un strat nou de ceara …

Sursa: www.mihail.ro